Mădălina Manole – tragedia unei fericiri

„A iubit viaţa dar a ales moartea”

O cântăreaţă de muzică uşoară iese din scena vieţii. Chiar în ziua ei de naştere, chiar când îi merg toate din plin. Succese profesionale, bucurii conjugale şi fericiri materne, situaţie materială excelentă, un tonus şi chef de viaţă şi mai bun, totul era OK. Şi atunci de ce s-a rupt firul? Totul s-a prabuşit.

Simţind nevoia de a-şi mângâia durerea, colegii, cunoscuţii sau ziariştii caută cuvinte alese dar lipsite de orice substanţă:

Bianca Brad: „ Lumea judecă şi spune că tentativa de sinucidere este un act de laşitate, dar eu îl văd ca pe un act de curaj”O afirmaţie vrednică de luat în seamă, dar numai de adepţii EMO. Pentru un creştin sinuciderea este un păcat împotriva Duhului Sfânt care nu se iartă. Cu toţii suntem îndureraţi dar asta nu ne dă dreptul de găsi îndreptăţire unui astfel de gest.

Daniela Gyorfi: „Este primul artist de care aud că se sinucide, dar nu este un gest de condamnat. Fiecare îşi alege drumul vieţii” – Fiecare îşi alege drumul după cum bine spune Daniela Gyorfi dar în acceaşi măsură fiecare este responsabil pentru drumul pe care şi-l alege. Dacă cineva este condamnabil sau nu, este numai dreptul lui Dumnezeu de a hotărî.

Bedros Horasangian :„Mădălina Manole a iubit viaţa. Lăsaţi-o pe Mădălina Manole în pace. Să-şi vadă de viaţa ei de dincolo de viaţă.” Se pune înfricosătoarea problemă dacă Mădălina a iubit viaţa de dincolo sau pe cea la care tocmai a renunţat. Dacă viaţa de dincolo de fapt este iad(Doamne fereşte!)

De când ne naştem şi pînă la moarte fiinţa omenească este însetată după împlinire, cunoaştere şi fericire. Este un dat ontologic să căutăm starea de fericire pentru noi şi pentru cei dragi. Şi se întâmplă să credem că găsim acestă fericire fie in carieră, fie in familie, fie in glorie personală…si atunci când fie nu reuşim să obţinem ce am dorit, sau atunci când ni se ia ce am avut, sau când din senin ni se adaugă alte greutăţi în plus să începem să devenim nefericiţi, trişti, nemulţumiţi, neimpliniţi…Şi cum spun părintele Rafail Noica până şi în păcate alergăm sinceri să găsim starea de fericire, după care tânjim.Tindem în întunericul fiinţei noastre să numim viaţă ceea ce este moarte.Să spunem plăcere la ceea ce este otravă a morţii.Şi paradoxal, cu cât mai mult dorim fericirea cu atât mai greu o găsim.

Adevărata fericire a omului începe în Crucea lui Hristos, începe cu jertfa personală, cu împlinirea poruncilor, şi se plineşte într-o bucurie despre care Hristos a spusse va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi„(Ioan 16.22) Fericirea Împărăţiei lui Dumnezeu este sigurul scop pricipal al vieţii, restul sunt trecătoare, iar dacă sunt trecătoare putem spune că sunt mincinoase (adică rămân ca un vis, ca o iluzie).

Este momentul în care mai mult ca oricând constatăm nestatornicia unei fericiri, o fericire limitată şi trecătoare în acelaşi timp. O artistă a muzicii româneşti, o mamă şi o soţie fericită, ajunsă în momente în care simţea că nimic nu îşi mai avea rostul şi-a luat viaţa. Să se trezească toate vedetele, colege ale  marei căntăreţe, să se trezească toţi care îşi doresc un nume ca cel al Mădălinei Manole şi să vadă unde se sfârşeşte fericirea ShowBiz-ului, să ne trezim noi care nu trăim după porucile lui Dumnezeu pentru a porni în căutarea fericirii pe care moartea n-o poate lua de la noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: