Într-o lume plină de provocari, într-o lume dinamică, într-o lume din ce în ce mai nonconformistă Ortodoxia pare să fi rămas în ochii unora ” ocupatia babelor”. Astfel poate parea neclar pentru multi problema provocarilor ce le aduce Ortodoxia, nu de ieri sau de azi ci încă de la începuturi, atunci când Dumnezeu a facut omul pentru a fi ca Dumnezeu. Ortodoxia nu numai că aduce provocări, ci ea însăşi, în totalitaea ei este o provocare, pentru că aşa cu o defineşte părintele Rafail Noica, ea nu este o religie, ci este însăşi viaţa, nu o viaţă biologică, ci viaţa cum ar trebui sa fie viaţa biologică.
Ortodoxia este provocarea de a pătrunde în taina morţii şi a vieţii, în taina durerii şi a bucuriei, în taina vieţii dumnezeeşti, a dragostei absolute şi nemuritoare, a imposibilului devenit posibil, şi a libertăţii desăvîrşite.
“Cocoşul de la ţară trăieşte într-o mică ogradă mulţumit de soarta lui. Dar vulturul care zboară în înălţimi şi vede de sus depărtările azurii, cunoaşte multe ţări, a vazut păduri şi câmpii, râuri şi munţi, mări şi oraşe; dacă însă îi tai aripile să-l pui să trăiască împreună cu cocoşul în ograda de la ţara, cât de mult îi vor lipsi cerul albastru si stâncile pustii!”(Cuviosul Siluan Athonitul) Provocarea ortodoxiei este tocmai această condiţie a vulturului care depaşeşte condiţia cocoşului, adica lumea limitata a simturilor. Provocarea ortodoxiei este a învata să trăieşti în stare de har, de dragoste desăvârşită, de bucurie nevestejită.
Pentru a pătrunde mai mult în tema înfăţişată în această pagină vom expune doar câteva din provocările descoperite în ortodoxie:
1. PROVOCAREA DE A FI CA DUMNEZEU
2. BOTEZUL SAU PROVOCAREA DE A MURI ÎNAINTE DE MOARTE
